Impresii de călătorie

Se dau 2 Intrudere, unul de 600 (al lui Razvan) şi unul de 800 (al meu) şi se alege destinaţia Giurgiu, rezultând o plimbărică scurtă de 140 de km, încă puţină experienţă acumulată şi câteva fotografii.

Sâmbătă, 10.04.2010:

Trezit la ora 7, aşezat la cafea, deschis Google Maps, selectat destinaţia Caracal şi ales traseul, dar nu cel simplu (Bucureşti-Roşiori-Caracal) ci unul mai lung şi necunoscut încă: Bucureşti-Alexandria-Turnu Măgurele-Corabia-Caracal-Slatina-Piteşti-A1-Bucureşti.

În momentul în care am scris aceste rânduri sezonul hibernal intrase de mult în drepturi. Nu am văzut încă zăpadă anul acesta, dar cu toate acestea mobra stă de o lună în garaj. În urmă cu ceva ani nu aş fi ezitat să ies la plimbare pe două roţi, chiar sub zero grade. Acum când vârsta şi reumatismul își spun cuvântul, nu-mi rămâne decât Internetul, ca o palidă consolare până la primăvară. Mai citesc câte un review, un forum sau…

După ceva timp de când nu am mai scris nimic despre locurile pe unde am bântuit, iată că revin, cu cea mai nouă plimbărică pe care o planificasem de ceva timp cu Alex, însă am aşteptat să vină perioada concediului (spun plimbărică, deoarece chiar dacă s-a întins pe parcursul unei săptămâni întregi, ne trebuiau cel puţin 3 săptămâni ca să ne bucurăm de toate locurile prin care am trecut).

După un weekend prelungit în care nu am putut fugi nicăieri de-acasă, din cauza vremii de cacao, azi a fost bine-venită plimbarea făcută. Oricum, se întrevedea o zi bună de ieri seara şi îmi propusesem să plec oriunde, numai să nu mai stau şi să mă uit la norii de ploaie de pe cer. Pe la ora 10 m-am trezit, m-am dezmeticit cu o cană de cafea rece şi m-am uitat pe hartă încotro să îmi îndrept rotile motocicletei şi am hotărât iniţial să ajung până la Curtea de Argeş, căci oricum, nu trecusem niciodată pe acolo. Mă apuc de sunat oameni doritori de ieşire, numai că fiecare era ocupat cu una-alta, aşa ca a rămas să plec de unul singur.

HOME OF THE RIDER

Cobor încet pe străduţele pietruite ale cartierului Sultanahmet, din Istanbul. Ajung la bulevard. Şi plouă atât de frumos încât nu prea mai văd nimic. Doar pe scuteristul care mă face atent că lanţul meu e foarte larg şi ar trebui să-l întind. Haide măăă… zău? Păi ştii tu oare că lanţul ăla s-a făcut aşa de poveşti ce are şi nu mai încap în el? Unde să-l mai întind, că mă duc acasă.